Investiţii şi oportunităţi de colaborare în cadrul Forumului Investiţional Internaţional din Bălţi

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită agenţii economici să participe la Forumul Investiţional Internaţional cu genericul “Investiţii şi oportunităţi de colaborare”, organizat pe data de 7 iunie. 2017, în municipiul Bălţi, Republica Moldova.

Evenimentul va constitui o platformă importantă de promovare a relaţiilor comercial-economice şi stabilire a parteneriatelor de afaceri între companiile din Republica Moldova, Uniunea Europeană, Comunitatea Statelor Independente, precum şi ţările CEFTA, Asia, etc.

Evenimentul este organizat cu suportul Reţelei Europene a Întreprinderilor (Enterprise Europe Network), autorităţilor publice centrale şi locale şi a actorilor internaţionali, inclusiv instituţii publice şi organizaţii de susţinere a business-ului.

Acesta este cel mai important eveniment investiţional regional din ţară, care are drept scop promovarea imaginii ţării pe arena internaţională, precum şi a economiei autohtone drept o locaţie atractivă pentru dezvoltarea afacerilor şi investiţiilor.

Ediţia curentă va găzdui un amplu program de afaceri, în cadrul căruia vor fi discutate subiecte de actualitate pentru investitori. Forumul se va încheia cu o sesiune dedicată discuţiilor dintre reprezentanţii mediului de afaceri autohton şi străin.

La eveniment se preconizează participarea a peste 100 întreprinderi din Republica Moldova şi de peste hotare, reprezentând diverse sectoare precum: agricultura, industria agro-alimentară, tehnologii informaţionale şi comunicaţii, textile, sectorul construcţiilor, energie regenerabilă, automotive, industriile creative, etc.

Pentru înregistrare rugăm să accesaţi link-ul: https://www.b2match.eu/balti-investment-forum-2017/pages/20268-home.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi colaboratorii Direcţiei Relaţii Internaţionale a CCI a RM, tel.: +373 22 221391. Persoana responsabilă: Anastasia Ionaş, e-mail: [email protected].

18/04/2017|