7 companii autohtone participă la Expoziția Internațională Agricolă și de Tehnică Agricolă “KONYA AGRICULTURE 2018”

În perioada 19 – 22 martie 2018 reprezentanţii a 7 companii din Republica Moldova (Moldagrotehnica SA, Agrosan Tehno SRL, Emteh-Agro SRL, Engeneering-Concept SRL, Fundaţia Prod SRL, Milen-Agro-Prim SRL, Tehnosuport SRL) participă  la programul internaţional „Misiunea Cumpărătorului”, care are loc la Konya (Turcia) în timpul desfăşurării Expoziţiei Internaţionale Agricole şi de Tehnică Agricolă KONYA AGRICULTURE 2018.

Evenimentul este organizat de către Centrul Enterprise Europe Network din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, cu suportul Oficiului Consilierului Comercial al Ambasadei Turciei în Republica Moldova şi Ministerului Economiei al Republicii Turcia, în cooperare cu partenerii EEN din Konya (Turcia).

Programul evenimentului prevede întâlniri de afaceri bilaterale cu reprezentanţii întreprinderilor turceşti; vizitarea Expoziţiei Internaţionale Agricole şi de Tehnică Agricolă KONYA AGRICULTURE 2018.

Delegaţii din Republica Moldova vor putea lua cunoştinţă de ultimele realizări în sectorul agrar, inclusiv în domeniul maşinilor/echipamentului agricol, horticulturii, irigării, chimiei agrare, tehnologiilor agrare etc.

Evenimentul menţionat are drept obiective principale intensificarea relaţiilor comercial-economice moldo-turceşti, identificarea noilor posibilităţi de afaceri, stabilirea contactelor directe de colaborare cu partenerii de peste hotare, familiarizarea cu ultimele tendinţe ale anului 2018 în domeniile sus-menţionate.

22/03/2018|